Endocrinologia pediatrică este o ramură a medicinei care se ocupă cu problemele hormonale ale copiilor. Deși pare un domeniu complicat, în realitate, endocrinologul pediatru ajută la înțelegerea și tratarea unor situații care pot influența direct creșterea și dezvoltarea celor mici.

Semne care pot indica o problemă endocrină la copil

Părinții sunt primii care observă când ceva „nu e în regulă” cu copilul. Iată câteva semnale care merită atenție și, eventual, un consult la un medic endocrinolog pediatru:

  • Copilul nu mai crește cum ar trebui, mai ales după vârsta de 3 ani. Dacă pare mai mic de statură față de colegii de grădiniță sau școală, este bine să investigați cauza.
  • Creștere prea rapidă, apărută brusc, fără un motiv clar, poate fi un semn că hormonii nu mai sunt în echilibru.
  • Modificări bruşte de greutate – fie creștere rapidă, fie scădere inexplicabilă – pot ascunde afecțiuni hormonale.
  • Apariția precoce a semnelor de pubertate – de exemplu, păr în zona axilei sau pubiană înainte de 7 ani, primele menstruații la vârste fragede sau dezvoltarea prematură a organelor genitale.
  • Tulburări de menstruație la adolescente pot fi de asemenea semne ale unui dezechilibru hormonal.
  • Sete sau foame excesivă, fără o cauză evidentă, trebuie semnalate medicului.
  • Modificări ale pielii, cum sunt vergeturile adânci de culoare roșiatică, mai ales dacă apar împreună cu pilozitate excesivă sau un miros mai puternic al transpirației.
  • Probleme tiroidiene, care pot include umflături în zona gâtului, oboseală, agitație sau modificări de greutate.
  • Structură genitală diferită încă de la naștere – în astfel de cazuri, este importantă evaluarea cât mai devreme.

De ce este important un consult endocrinologic?

Hormonii au un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Dacă apar dereglări, acestea pot influența atât sănătatea fizică, cât și echilibrul emoțional și dezvoltarea viitoare. Cu cât sunt identificate mai devreme, cu atât tratamentul este mai eficient.

În cadrul Policlinicii AS, specialistul nostru în endocrinologie pediatrică, doctor BOBOC MICHAEL, este pregatit să ofere îngrijire personalizată, blândă și profesionistă pentru fiecare copil.

Programează o consultație la endocrinologul pediatru

Dacă ai observat la copilul tău semne care te îngrijorează sau pur și simplu vrei să te asiguri că dezvoltarea este normală, nu ezita să programezi o consultație. La Policlinica AS, oferim sprijin specializat pentru sănătatea copilului tău.

📞 Programează-te acum la: 0357-911